Skip to main content
eCommerce

Libraria Strand | 25.000 de comenzi online dupa ce au cerut ajutor pe retelele sociale

Pandemia de Coronavirus a afectat rand pe rand afaceri din mai toate nisele de activitate. Afaceri mici, afaceri de milioane, dar mai ales afaceri locale pentru care mediul offline era stalpul de sustinere. Printre aceste este si una dintre cele mai celebre librarii din New York, Strand Bookstore. Dupa ce vanzarile au scazut cu mai bine de 70% fata de 2019, Nancy Bass Wyden, proprietara librariei a cerut ajutorul clientilor in mediul online, dupa cum relateaza washingtonpost.com.

Libraria Strand 25 000 comenzi online
©️Photo: www.strandbooks.com

Nancy Bass Wyden a anuntat pe Facebook si Twitter ca afacerea este nesustenabila.

A publicat un mesaj rugandu-i pe clienti sa salveze brand-ul prin plasarea unor comenzi online, inainte de sezonul cumparaturilor. ‘’ Pentru prima data in cei 93 de ani de istorie a librariei Strand trebuie sa mobilizam comunitatea pentru a cumpara de la noi, astfel incat sa ne putem mentine usile deschise pana la aparitia unui vaccin pe piata’’. Cam asa suna o parte din mesajul pe care aceasta l-a facut public in mediul online.

Rezultatul?

Mai mult de 12.000 de distribuiri ale hashtagului #saveTheStrand pe retelele sociale. Peste 25.000 de comenzi online au fost plasate de la publicarea mesajului, vineri 23 octombrie si pana la finalul weekend-ului. Intr-un interviu pentru The Washngton Post, Wyden a mentionat ca in mod normal media comenzilor plasate online era de 300. In magazin, in urmatoarele doua zile de la publicarea mesajului vanzarile au ajuns la 170.550$. Prin comparatie, in luna Septembrie afacerea a suferit pierderi de 316.000$.

Comunitatea Strand si iubitorii de carte s-au mobilizat si au sustinut initiativa pornita de Wyden.

Doar o singura persoana din Bronx a comandat 197 de carti. Pentru a reusi sa onoreze toate comenzile celor care i-au inteles mesajul, fiica acesteia de 12 ani a ajutat la impachetarea cartilor pentru comenzi. Dupa explozia de comenzi, Wyden a declarat urmatorul mesaj intr-un interviu telefonic: ,, Cum sa nu-mi iubesc comunitatea pentru ca ajuta asa? ” Chiar nu cred ca suntem doar o librarie. Cred ca suntem un loc de descoperire si un centru comunitar. Cand cer ajutor si ei raspund atat de repede este emotionant. ”


Fondata in 1927 de catre Benjamin Bass, Strand a devenit una dintre cele mai mari librarii independente din New York. 

Usile acesteia s-au inchis pe 16 martie, Wyden declarand ca era imposibil sa mentina deschisa orice parte a afacerii, chiar si pentru cumparaturile online. Lipsa echipamentelor de protectie pentru angajati si vanzarile care au scazut radical, au condus la decizia de a concedia 188 de angajati din 217. Pe 22 iunie, Strand s-a redeschis, iar Wyden supraestimand o revenire a vanzarilor a adus inapoi 30 de angajati. Din pacate, lucrurile nu au functionat prea bine si a fost nevoita sa concedieze din nou 12 oameni.

In timp ce afacerile locale se confrunta cu reale probleme de la inceputul pandemiei, fiind inchise rand pe rand, mari retail-eri precum Amazon continua sa inregistreze vanzari si profit record. La nivel national, situatia sta exact la fel. Conform unei declaratii a CEO-ului eMag, Iulian Stanciu, business-ul a crescut cu 30% in timpul pandemiei.

Leave a Reply